Prof. Dr. Gheorghe Benga

IMG_5873 Benga finalGheorghe Benga s-a născut pe 26 Ianuarie 1944, în Timișoara, România. A studiat medicina la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu (UMF) din Cluj-Napoca devenind în anul 1967 Doctor în Medicină, apoi a studiat chimia la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca absolvind in 1972. După un internship își finalizează doctoratul în 1973 (Chimie Medicală) și devine Asistent Universitar la UMF (Departamentul de Biochimie Medicală). Timp de un an lucrează ca postdoc cu Dennis Chapman (Universitățile Sheffield și Londra) in Anglia, după care devine directorul Departamentului de Biologie Moleculară al UMF Cluj-Napoca, unde va lucra până în 2009.

Gheorghe Benga a înființat și condus Centrul de Medicină Moleculară al UMF și Laboratorul de Analiză Genetică al Spitalului Clinic Județean Cluj, de asemene, a fost Profesor Vizitator la Universitatea din Londra, Universitatea Ilinois Urbana-Campaign (S.U.A.), Osaka, Sydney (din 2003 este afiliat Școlii de Științe Biomoleculare). Din anul 2010 este Profesor Universitar de Biologie Celulară și Moleculară la Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad.

 

In 1985 împreună cu colaboratorii de la Departamentul de Biologie Moleculară și Ross Holmes (University of Illinois), venit in Cluj-Napoca, Gheorghe Benga a realizat o mare descoperire și anume primele canale proteice pentru apă din membrana celuelor roșii (numite mai târziu aquaporina 1).

 

Este membru al Academiei Române, al Academiei de Științe Medicale din România si al Academiei de Științe din New York. De al lungul timpului a fost distins cu numeroase premii naționale și internațional printre care se numără: Premiul Emil Racoviță, Premiul Academiei Române, Opera Omnia (Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învațământul Superior), Marele Premiu Iuliu Hațieganu, Premiul Anual și Medalie (Uniunea Medicală Balcană), Premiul K. Miras, (Balkan Clinical Laboratory Federation), Medalia de Aur (Academia Oamenilor de Știință Români, Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad), Medalii (Victor Babeş, Grigore T. Popa), Premiul Laurii Științei (Radio Romania), Cetățean de Onoare și Senior al Cetății (Consiliul Cluj-Napoca), Omul Anului (Presa Cluj-Napoca), Premiul de Excelență (Viaţa Medicală, Medica Academica, Ambasador Trust), Distincția Membru de Onoare (Societatea Medicală Română New York). A primit 6 Doctorate PhD de onoare.

Postat în Keynote Speakers